Când mănânci de la emoții

Ultima actualizare la 8 septembrie 2014. Categoria: Trăiește sănătos!
Acest articol a fost citit de 210 ori.
Când mănânci de la emoții

Aţi fost vreodată în ipostaza de a „lustrui” o farfurie cu prăjituri de ciocolată fără a fi neapărat conştient de acest lucru sau aţi mâncat vreodată o pizza întreagă chiar dacă nu vă era foame? Sunt numeroși cei care ar răspunde afirmativ la această întrebare. Şi odată cu această confirmare vor arăta ruşine, regret, frică, dezamăgire, frustrare şi confuzie.

Din cauza emoțiilor mănânci chiar dacă nu îți este foame

Mâncatul emoţional defineşte actul de a folosi alimente pentru a scăpa de emoţiile dureroase sau ca un mijloc de a scăpa din situaţiile dificile ale vieţii. Alimentaţia emoţională poate merge de la conştienţa sau inconştienţa mâncării, atunci când nu ţi-e foame, până la o poftă intensă corelată cu pierderea completă a controlului, atunci când se creează un fel de amorţire a organismului astfel încât realitatea poate dispărea pentru o clipă.
Alimentaţia emoţională şi mâncatul compulsiv sunt limitarea şi capcana în care persoana care suferă de aceste afecţiuni cade prin propriile frământări interioare. Durerea resimţită de unii pacienţi este adesea similară cu alte dezechilibre medicale complexe.
Afirmăm adesea că supraalimentarea cronică duce la diabet şi predispune organismul la inflamaţie, rezistenţă la insulină, tulburări de glicemie, tensiune arterială ridicată, boli psihice, digestie deficitară, malnutriţie şi dezechilibre hormonale. Deşi este adevărat că peste 65% dintre persoanele care suferă de astfel de tulburări ale alimentaţiei sunt obeze, ar fi prea simplist să se reducă această tulburare la o simplă reţetă de pierdere în greutate, fără a aborda cauzele care stau la baza acestora.

Cauza principală a mâncatului emoţional

Unii medici tratează pacienţii care suferă de această afecţiune cu medicamente care acţionează prin modificarea neurotransmiţătorilor din creier. În cartea sa „The UltraMind Solution”, dr. Mark Hyman aduce în discuţie etiologia sindroamelor legate de tulburările sănătăţii mentale şi de condiţia creierului, oferind soluţii pornind de la principiile medicinei funcţionale. Abordarea dezechilibrelor în volumul aceluiaşi autor „The 7 keys of UltraWellness” este esenţială pentru înţelegerea prevenirii şi vindecării mâncatului emoţional. Puteţi folosi hrana pentru a vă echilibra nivelul de zahăr din sânge, pentru a vă optimiza starea nutriţională şi pentru a vă ameliora problemele digestive cauzate de alimentaţia dezordonată. De aceea, în medicina funcţională se consideră că sănătatea poate fi optimizată atunci când sistemele din organism comunică fără probleme, astfel încât fiecare funcţie a corpului îşi completează eficient misiunea specifică.
Atunci când o persoană poate înţelege de ce este bolnavă îi este mai uşor să trateze cauza principală a bolii. În ultimul timp, medicii au descoperit că există o legătură puternică între lumile noastre interioare şi exterioare, între satisfacţia personală şi felul cum tratăm mâncarea. Aşadar, există posibilitatea ca tot ceea ce mâncăm să nu aibă de-a face cu mâncarea în sine, ci mai mult cu relaţia noastră cu noi înşine şi calitatea vieţii noastre.

Voinţa, pofta de mâncare şi emoţia

Sentimentele umane sunt naturale, iar negarea emoţiile devine pur şi simplu ilogică. Noi suntem fiinţe emoţionale şi este normal să se creeze o legătură cu alimentele în ceea ce priveşte acordul emoţional. Negarea acestui lucru prin încercarea de a avea o voinţă de oţel poate fi sinonimă cu negarea unei părţi a umanităţii care invocă bucuria şi plăcerea de a consuma mâncarea.
Prin cunoaşterea personală şi permiterea emoţiilor să iasă la suprafaţă, fiecare se poate elibera de încărcătura mentală care creează rigiditate, judecată şi durere. Astfel, nu veţi mai avea nevoie de alimente pentru a face faţă emoţiilor dificile sau pentru a vă umple interiorul în perioadele stresante. În cazul în care diferenţa emoţională este umplută, mintea şi corpul se înmoaie şi se deschid. Această deschidere oferă piesa lipsă a puzzle-ului de sănătate şi frumuseţe.
Dacă vă puteţi aminti că lupta cu alimentele încearcă să vă înveţe ceva despre propria persoană, un lucru care nu a fost încă realizat, veţi putea vedea mâncatul emoţional ca pe un fel de oportunitate. Este o uşă către lumea dumneavoastră interioară, este ceva ce corpul dumneavoastră încearcă să vă spună. La fel ca în cazul conversaţiilor umane, corpul nostru încearcă de multe ori să ne transmită mesaje, însă adesea ne e frică să ascultăm din pricina a ceea ce ar putea dezvălui despre noi.
Creşterea şi pierderea în greutate sunt adesea simptome mai profunde ale unei lipse de comunicare între minte şi corp. Examinarea stresului şi a impactului pe care acesta îl are asupra metabolismului dumneavoastră poate ajuta în stabilirea unui echilibru vizibil între trup şi minte. De altfel, armonizarea corpului cu mintea reprezintă scopul ultim al medicinei funcţionale.

 

Comandă acum produsul ColonHelp la doar 87 lei!

Instrumente utile

Articole din aceeasi categorie:

sus in pagina