Diabetul. Generalități despre diabet

Totul despre diabet. Diabetul, in cifre si fapte

Diabetul este o boala cunoscuta inca din Antichitate. Hipocrate a descoperit si numit pancreasul, iar diabetul a fost definit ca o „boala misterioasa”. In 1877 s-a vorbit pentru prima oare despre diabet pancreatic, ca sindrom ce arata o tulburare a metabolismului energetic. In 1921, profesorul roman Nicolae Paulescu a descoperit insulina. Incepand din 1922, insulina a inceput sa fie folosita in tratamentul bolnavilor de diabet din toata lumea. A fost un miracol, pentru ca pana atunci despre diabet se spunea ca este o boala mortala.

In 1942, in tara noastra a fost infiintat primul centru destinat persoanelor cu diabet. Ion Pavel, cel care a infiintat centrul si membru al Academiei Romane, a anuntat in ziare ca persoanele cu diabet vor primi un tichet pentru carne. Astfel au fost descoperite primele 800 de cazuri de diabet in Romania. De atunci si pana astazi, numarul cazurilor de diabet este in crestere continua.

In evidentele medicilor se afla in prezent aproximativ 600.000 de persoane cu diabet. Numarul real al romanilor bolnavi de diabet este mult mai mare. Pentru fiecare bolnav cu diabet mai exista inca unul nediagnosticat, avertizeaza specialistii. In fiecare an sunt depistate in jur de 50.000 de cazuri noi de diabet. Ca diabetul face ravagii printre romani o dovedesc si rezultatele Programului national de evaluare a starii de sanatate a populatiei, initiat de Ministerul Sanatatii Publice. Potrivit acestui program, 30% dintre romani prezinta risc crescut de a se imbolnavi de diabet in viitorul apropiat.

Ce este diabetul? Formele de diabet

Ce inseamna diabetul? In diabet, organismul nu produce sau nu metabolizeaza adecvat insulina, hormonul secretat de pancreas pentru a transforma glucoza in energie. Principalii factori care favorizeaza imbolnavirea de diabet sunt ereditatea, sedentarismul, stresul, dieta dezechilibrata si obezitatea. Riscurile sunt cu atat mai mari, cu cat un diabet netinut sub control poate duce la numeroase complicatii. Pe fondul unui diabet netratat pot aparea boli cardiace, renale, tulburari de vedere, probleme vasculare si neurologice, care pot ajunge chiar la amputari ale membrelor inferioare.

Specialistii vorbesc despre doua forme de diabet: diabet zaharat de tip I insulino-dependent si diabet zaharat de tip II noninsulino-dependent. Foamea insotita de scaderea inexplicabila in greutate, setea cu ingestia unei cantitati mari de apa, urinarea frecventa, uscaciunea gurii sunt principalele simptome pe care le au bolnavii de diabet sau cei cu risc de a dezvolta diabet.

Diabet zaharat de tip I

5%-10% dintre persoanele cu diabet sunt insulino-dependente.

Diabetul de tip I insulino-dependent apare de regula inainte de varsta de 35 de ani, de aceea mai este numit si diabet juvenil. Diabetul zaharat de tip I reprezinta 5%-10% din totalul cazurilor de diabet. In cazurile de diabet juvenil, pancreasul nu secreta suficienta insulina. Daca secretia de insulina este deficitara, glicemia este mare, iar tesuturile nu pot utiliza glucoza pentru producerea de energie. In aceasta forma de diabet, un nivel crescut al glicemiei se asociaza cu complicatii la nivelul ochilor, inimii, vaselor de sange, nervilor si rinichilor. Daca glicemia are valori foarte mari apare un dezechilibru metabolic sever (cetoacidoza diabetica).

Pentru controlarea glicemiei este nevoie de insulina, adusa din exterior, din moment ce pancreasul nu o produce. Astfel, bolnavul de diabet de tip I fie isi face zilnic injectii cu insulina, fie foloseste o pompa de insulina. In acelasi timp, in aceasta forma de diabet este nevoie de o abordare deosebita a dietei, astfel incat carbohidratii sa fie atent distribuiti pe parcursul zilei pentru a fi evitate cresterile bruste ale glicemiei imediat dupa masa. Exercitiile fizice au si ele un rol important in diabet, deoarece activitatea fizica creste eficacitatea insulinei.

Predispozitia genetica, infectiile cu virusuri ce afecteaza tesutul pancreatic (virusul rubeolic, oreionul, virusul mononucleozei infectioase), dieta dezechilibrata sunt principalii factori care provoaca diabet de tip I. Laptele de vaca introdus prea devreme in dieta copiilor, cafeaua consumata de copii favorizeaza aparitia acestui tip de diabet.

Diabet zaharat de tip II

Dupa varsta de 35 de ani apare o alta forma de diabet – diabetul de tip II noninsulino-dependent. In aceasta forma de diabet, pancreasul produce insulina, dar ea nu poate fi utilizata corespunzator de catre tesuturi. Glicemia marita, inregistrata in cazurile de diabet de tip II, se asociaza cu modificari lipidice si proteice.

Modificarea stilului de viata, slabitul, alimentatia echilibrata pot duce la regresia acestei forme de diabet , daca aceste masuri sunt luate la scurt timp de la declansarea bolii. Diabetul noninsulino-dependent apare adesea fara nici un simptom. De aceea, multe persoane sufera de diabet noninsulino-dependent fara sa fie diagnosticate. Tratamentul la bolnavii cu diabet de tip II consta in administrarea de medicamente hipoglicemiante si in respectarea unei diete recomandate de medic. Insulino-terapia este recomandata in putine cazuri de diabet noninsulino-dependent.

Aceasta forma de diabet este favorizata de factori genetici. De asemenea, despre diabet de tip II vorbim pe fondul unui stil de viata nesanatos, cu alimentatie hipercalorica, pe fondul obezitatii, sedentarismului, fumatului, consumului de alcool si stresului.

Diabet zaharat gestational

Risc de a dezvolta diabet de tip II prezinta si femeile care au suferit de diabet in timpul sarcinii, asa-numitul diabet zaharat gestational. In caz de diabet gestational, tratamentul consta in regim alimentar si insulina, deoarece in timpul sarcinii sunt interzise antidiabeticele orale. Dupa sarcina, pacienta revine la normal, nu mai sufera de diabet, insa trebuie tinuta sub observatie, deoarece prezinta un risc cu 50% mai mare de a se imbolnavi de diabet de tip II pe viitor.

Diabet zaharat secundar

Acest tip de diabet apare pe fondul unor afectiuni sau mecanisme, altele decat cele care provoaca diabet zaharat de tip I sau II. Astfel, despre diabet secundar se poate vorbi pe fondul unor afectiuni pancreatice (fibroza chistica, pancreatita cronica, cancer pancreatic), endocrine (sindromul Cushing, acromegalia, tireotoxicoza) sau hepatice (ciroza). De asemenea, medicii avertizeaza ca prezinta risc de diabet cei care abuzeaza de medicamente: cortizon, antiinflamatoare, betablocante, preparate hormonale.

Complicatiile care apar in diabet

Inima, vasele sangvine, ochii, rinichii, nervii sunt afectate in timp la persoanele care sufera de diabet.

  • Retinopatia diabetica este o cauza importanta a orbirii si apare ca urmare a afectarii vaselor mici de la nivelul retinei la persoanele cu diabet. Dupa 15 ani de boala, aproximativ 2% dintre bolnavii de diabet orbesc, iar 10% dintre ei sufera de diferite tulburari de vedere.
  • Neuropatia diabetica reprezinta afectarea nervilor si apare la aproximativ 50% dintre bolnavii de diabet. Neuropatia duce la scaderea sensibilitatii dureroase, tactile, termice in anumite parti ale corpului, afecteaza capacitatea de miscare si forta musculara a persoanelor cu diabet. Cel mai frecvent sunt afectate picioarele, neuropatia contribuind la aparitia ulcerelor, infectiilor si deformarilor osoase si articulare.
  • Insuficienta renala este o alta complicatie care poate aparea in diabet. Din cauza insuficientei renale mor 10%-20% dintre bolnavii de diabet.
  • Riscul bolilor de inima si al infarctului creste la persoanele cu diabet. 50% dintre bolnavii de diabet mor din cauza bolilor de inima si infarctului.
  • In randul bolnavilor de diabet, riscul mortii subite este de doua ori mai mare decat in randul persoanelor sanatoase.

Ce spun statisticile despre diabet?

  • Potrivit statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), numarul bolnavilor de diabet ajunge la 194 de milioane de persoane in intreaga lume. Expertii OMS avertizeaza ca aceasta cifra se poate dubla pana in 2030 daca nu se iau masuri de preventie a imbolnavirii de diabet. Cele mai importante masuri pentru reducerea cazurilor de diabet sunt promovarea stilului de viata sanatos – miscare si dieta echilibrata.
  • In lume sunt aproape 440.000 de copii cu diabet zaharat de tip I. Anual sunt diagnosticati cu diabet alti 70.000 de copii sub 15 ani.
  • In 2005 au fost inregistrate 1,1 milioane de decese in randul bolnavilor de diabet. Aproximativ 80% dintre decesele prin diabet au fost in tarile sarace. In aceste tari, insulina, medicamentul care salveaza vieti in diabet, nu este disponibila sau exista dificultati de procurare din cauza pretului ridicat.
  • Aproape jumatate dintre decesele prin diabet sunt inregistrate la pacienti sub 70 de ani.
  • Prognozele OMS arata ca in urmatorii 10 ani, numarul deceselor prin diabet zaharat va creste cu 50% daca nu se iau masuri.
diabet
Articolul următor
ColonHelp și diabetul

31 de comentarii. Leave new

  • Administrator ColonHelp
    7 octombrie 2012 4:29 pm

    @Viorica: Medicul v-a prescris un tratament sau o dieta in urma acestor rezultate? Ar trebui sa aveti o alimentatie saraca in zaharuri si grasimi, adica fara semipreparate, produse de fast food si patiserie, sucuri carbogazoase, grasimi animale, prajeli etc. Incercati sa consumati cat mai multe fructe si legume crude, supe, salate, cereale integrale, carne slaba (pui si peste). Daca aveti o greutate peste limita, slabirea ar putea duce la scaderea valorilor trigliceridelor. In ceea ce priveste diagnosticul, numai medicul va poate spune de ce boala suferiti.

  • De cativa ani am o glicemie marita, variaza undeva intre 115-120. Am incercat sa tin regim cat de cat, dar cel putin in perioada sarbatorilor am consumat dulciuri. Am in familie 2-3 cazuri cu diabet si nu as vrea sa ajung si eu dependenta de pastile sau de insulina. Am inceput o cura de ColonHelp si ma gandesc sa iau si ceaiul SilhouetteHelp, poate reusesc sa ma abtin de la dulciuri si sa mai dau jos cateva kilograme. Nu cred ca mi-ar dauna ceaiul SilhouetteHelp, nu?

  • @Mariana: ColonHelp si SilhouetteHelp se completeaza foarte bine in curele de slabire. Ceaiul reduce pofta de dulce, este un diuretic bland si, prin continutul de inozitiol, accelereaza arderea grasimilor.

  • VREAU UN TRATAMENT NATURIST DIABET

  • @FRASINA: Fibrele alimentare contribuie la un control mai bun al glicemiei si colesterolului, de aceea produsul ColonHelp este un supliment alimentar util persoanelor cu diabet. Va recomandam sa urmati o cura cu acest produs. In cazul in care sunteti sub tratament, luati pastilele la un interval de doua ore de la administrarea ColonHelp.

  • Oana Vancea
    2 iulie 2013 12:51 pm

    Eu cred ca diabetul poate fi infruntat prin stilul de alimentatie pe care il adoptam. Daca medicul ne spune ca avem glicemia mare si ne da un regim, nu e logic ca trebuie sa-l respectam pentru a ajunge la valori normale? si in felul asta invatam sa ne alimentam!! Vointa trebuie!!!

  • Inainte ca un membru din familia mea sa se imbolnaveasca de diabet eu credem ca diabetul apare doar daca mananci dulciuri multe, asta insemna sa fi neinformat. Felicitari pentru articole si pentru informatiile transmise!

  • Buna ziua! Daca fac insulina de 5 ori pe zi este in regul asa consum produsul dvs Colonhelp?De cate ori pot lua pe zi si in apa sau iaurt?

  • In cazul dvs va sfatuim sa va adresati medicului pentru a va realiza o schema adecvata a administrarii produsului.

  • Cred ca e foarte greu de tinut un regim dat de diabetolog. Am pe cineva in familie care e si supraponderal si are pofta de macare..incat incalca mereu regulile dietei pentru diabetici.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.