Istoricul curățirii colonului

Act de igiena sau procedura terapeutica

Simplu act de igiena, apoi procedura terapeutica de detoxifiere a organismului… Astfel poate fi descrisa in cateva cuvinte evolutia curatirii intestinale de-a lungul istoriei. Primele metode de curatire a colonului au aparut in Antichitate, civilizatiile din Egipt, Mesopotamia, China, Grecia, India acordand importanta deosebita sanatatii colonului. In papirusul egiptean al lui Ebers, descoperit in 1862 si datand din secolul al XV-lea inaintea erei noastre, se gasesc primele descrieri ale hidroterapiei colonului, dar si retete cu amestecuri de ierburi recomandate pentru ameliorarea problemelor instestinale. In Egiptul Antic, faraonul avea un servitor, numit „gardianul anusului”, in sarcina caruia se afla administrarea de clisme. Eficienta curatirii intestinale se bazeaza pe conceptul „autointoxicarii”, pe ideea ca resturi de alimente raman in intestin si putrezesc, idee mentionata prima oara tot in Egiptul Antic. Egiptenii afirmau ca toxinele formate in intestin ca urmare a descopunerii alimentelor ajung in sistemul circulator si cauzeaza febra si depozite de puroi. Grecii antici au adoptat aceasta idee si au extins-o, vorbind despre cele patru umori (sange, bila, limfa si splina) si considerand ca bolile sunt cauzate de toxinele care provoaca dezechilibul celor patru umori.

Toate bolile provin de la hrana

Hipocrate si Galen au scris despre binefacerile curatirii intestinale. Iar Herodot spunea: „Egiptenii se curatau pe ei insisi trei zile consecutiv in fiecare luna, cautand sanatatea in amestecuri de ierburi deoarece credeau ca toate bolile provin de la hrana”. Asclepiad, fondatorul medicinei in Roma Antica, folosea curatirea colonului in tratamentul febrei si al viermilor intestinali. Referiri la intestine se gasesc si in Evanghelia Esenienilor: „Mizeria de dinauntru este mult mai mare decat mizeria de la exterior, iar cei care se curata doar la exterior, iar inauntru raman necurati sunt ca un cavou care pe dinafara este pictat frumos, iar inauntru este plin de mizerii de nedescris„.

Popularitatea tratamentelor de curatire intestinala a crescut de-a lungul secolelor, acestea fiind recomandate pentru ameliorarea tot mai multor afectiuni. Angelo Catho, un medic francez, s-a folosit de curatirea colonului pentru a salva viata regelui Ludovic al XI-lea, in 1480. In secolul al XVI-lea, Ambroise Pare a descris pentru prima oara irigarea colonului si a facut o distinctie clara intre aceasta si clisma simpla. In secolul al XVII-lea, clismele erau foarte populare in Europa, in special in randul elitelor. Era la moda la vremea aceea sa se faca trei-patru clisme pe zi. Regele Ludovic al XII-lea era un mare fan al acestui tratament. Iar Ludovic al XIV-lea se pare ca a facut aproximativ 2.000 de clisme in timpul vietii sale, de obicei inainte de a lua decizii importante.

In secolul al XIX-lea – inceputul secolului al XX-lea, acest tratament era folosit la scara larga si in America. In 1906, Dictionarul de Medicina Larousse a inclus numeroase informatii in legatura cu clisma si hidrocolonoterapia. Potrivit dictionarului, clisma (enema, clisteria) era folosita pentru tratarea afectiunilor intestinale si consta in injectarea unei cantitati variabile de lichid in anus, cu ajutorul unei seringi sau a unui irigator.

Colonul – asasinul omului

Moartea incepe din colon.

Profesorul Ilia Ilici Mecinikov, de la Institutul Pasteur, care a primit Premiul Nobel pentru medicina in 1908, a numit colonul „asasinul omului” si a aratat ca „moartea incepe din colon„. Acesta este unul dintre cei care au descris conceptul de autointoxicare. El a stabilit ca organismul nostru se poate otravi singur pentru ca toxinele din materiile fecale sunt absorbite in sange.

In SUA, la sanatoriul Battle Creek (Michigan), doctorul John H. Kellogg a evitat multe operatii aparent necesare prin curatirea colonului si corectarea constipatiei pacientilor. In 1917, John H. Kellogg a relatat in Journal of the American Medical Association succesele sale in tratarea pacientilor cu ajutorul dietei, exercitiilor fizice si curatirii colonului. 40.000 de persoane tratate prin curatirea colonului au scapat de operatie, dintre pacientii lui dr. Kellogg in doar 20 de cazuri, curatirea colonului nu a dat rezultate.

Dupa dr. John H. Kellogg, in anii ’30, in SUA s-a dezvoltat hidrocolonoterapia, care in prezent are utilizare larga. Aceasta consta in spalarea profunda si completa a intestinului gros prin irigare cu apa sterilizata si imbogatita cu oxigen.

Cancerul si curatirea colonului

In 1929, sir W. Arbuthnot Lane a scris cartea „The Prevention of the Diseases Peculiar to Civilization„, in care noteaza ca o staza intestinala prelungita preceda in majoritatea cazurilor cancerul si atrage atentia asupra necesitatii curatirii intestinale. Intre 1920-1930, curatirea colonului era procedura standard in multe unitati spitalicesti. In timp insa, popularitatea hidrocolonoterapiei a scazut pe fondul aparitiei medicamentelor sintetice.

In ultimul timp insa, curatirea colonului ca metoda de tratare a unor boli si de prevenire a altora a inceput sa castige teren din nou. Folosirea unor amestecuri din plante pentru curatirea colonului si combaterea constipatiei era o practica frecventa si in trecut si ar trebui sa devina si acum la fel. Indiferent de metoda folosita – consumarea unor solutii saline, lavajul colonului, administrarea de suplimente cu fibre – curatirea colonului este un pas care trebuie facut pentru sanatatea noastra.