Colonul. Scurtă lecție de anatomie

Rolurile principale ale colonului sunt absorbtia apei si a electrolitilor (jumatatea proximala) si depozitarea materiilor fecale pana la eliminarea lor (jumatatea distala). Datorita acestor roluri, miscarile de la nivelul colonului sunt lente. Aceste miscari sunt de doua tipuri: de amestec (haustratiile) si propulsive (in masa). Iritatia colonului, precum si stimularea intensa a sistemului nervos parasimpatic pot initia miscari intense in masa.

Absorbtia si secretia la nivelul colonului

Colonul nu poate absorbi mai mult de 2-3 litri de apa pe zi. Pentru un scaun de consistenta normala se resoarbe 86% din apa existenta in colon. Mici variatii de procent pot schimba consistenta scaunului: 88% apa resorbita − scaunul devine prea tare, 82% apa resorbita − scaunul devine prea fluid.

Colonul preia cea mai mare parte a sodiului si a clorului care nu au fost absorbite in intestinul subtire. Potasiul este secretat de catre colon. Aceste procese sunt controlate de catre aldosteron (hormon mineralo-corticoid secretat de zona glomerulara a corticosuprarenalei).

In ceea ce priveste existenta aerului intestinal, la acest nivel exista trei surse de gaz:

• inghitit
• format sub actiunea bacteriilor (in ileon si in colon)
• difuzat din torentul sangvin.

La nivelul colonului se produc zilnic 7-10 litri de gaze, mai ales prin degradarea produsilor de digestie ce au ajuns in colon. Componentele principale ale gazelor sunt: CO2 (dioxid de carbon), CH4 (gaz metan), H2 (hidrogen), N2 (azot). Cu exceptia azotului, celelalte pot difuza prin mucoasa colonului, iar volumul eliminat este de 600 ml/zi.

Continutul cecului se deplaseaza spre colonul proximal pasiv datorita umplerii cu chim (masa semilichida de alimente partial digerate, care se gaseste in timpul digestiei in stomac si in duoden) venit din ileon. In absorbtia componentei lichide a chimului intervin miscarile antiperistaltice, iar in absorbtia apei si a electrolitilor intervin contractiile haustrale. Miscarile de propulsie incep la flexura hepatica, cuprind segmente largi de intestin, deplasand continutul uneori de la un capat la altul prin contractii in masa. Acestea se produc de doua-trei ori pe zi si sunt influentate de reflexul gastrocolic si duodenocolic, de emotiile puternice.

Prelucrarea chimica a chimului alimentar in colon

In 24 ore, aproximativ 400 ml chim se transforma in materii fecale, eliminate zilnic in cantitate de aproximativ 150 g. Reducerea cantitatii continutului intestinal este urmarea absorbtiei apei din chim, care are loc in special la nivelul cecului si al colonului ascendent. Tot aici mai pot fi absorbite glucoza si sarurile minerale. Din intestinul gros se elimina zilnic 1.000 ml gaze formate din: bioxid de carbon, azot, hidrogen sulfurat, mercaptan, metan, oxigen.

Intestinul gros contine reziduuri alimentare de celuloza eliminate prin scaun, compusi fosfocalcici, lipide (care sunt de natura endogena), colesterol, lecitina si sterobilina (care rezulta din bila), calciu, fosfor, magneziu (care provin din alimente si epiteliul exfoliat) si fier (care este indeosebi exogen).

Culoarea materiilor fecale este determinata de prezenta stercobilinei (pigment care rezulta din degradarea bilirubinei). In materiile fecale, resturilor alimentare li se adauga: produse de secretie, leucocite, acid folic, celule epiteliale descuamate si o mare cantitate de bacterii care se dezvolta in intestin si intervin in procesul de fermentatie si putrefactie, in sinteza vitaminelor din grupul B. Prin procesul de descompunere bacteriana rezulta scatol si indol, produsi toxici care contribuie la mirosul materiilor fecale.

Defecatia reprezinta procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin. Unele miscari in masa propulseaza fecalele in rect, initiind senzatia de defecatie. Ulterior se produce contractia musculaturii netede a colonului distal si a rectului, propulsand fecalele in canalul anal. Urmeaza relaxarea sfincterelor anale intern si extern (ultimul continand fibre musculare striate aflate sub control voluntar). Defecatia este favorizata si de cresterea presiunii intraabdominale prin contractia diafragmului si a muschilor abdominali. Este o activitate in egala masura reflexa si voluntara.

Defecatia este initiata de un reflex intrinsec, mediat prin sistemul nervos local, enteric. Cand materiile fecale dilata rectul, se declanseaza reflexul rectosfincterian prin care se relaxeaza sfincterul anal intern, se contracta sfincterul anal extern si este declansata senzatia iminenta de defecatie. Totusi, reflexul intrinsec al defecatiei este foarte slab; pentru a fi eficient, el trebuie intarit printr-un reflex parasimpatic de defecatie ce implica segmentele sacrale ale maduvei spinarii.

Flora intestinala

Flora intestinala reprezinta totalitatea microorganismelor ce traiesc in intestinul gros al vertebratelor, inclusiv al omului. Aceasta se afla intr-o relatie simbiotica cu organismul-gazda, fiind atat de importanta incat aceste organisme n-ar putea trai fara ajutorul florei intestinale. Adesea subestimat, intestinul nostru este mai mult decat un simplu tub prin care circula si se absoarbe hrana. Microorganismele prezente in flora bacteriana pot fi „bune“ sau „rele“ (patogene). Printre bacteriile benefice pentru organism se numara bifidobacteriile, lactobacilii, anumiti coci gram pozitivi, iar dintre cele rele amintim: salmonella, clostridium, E.coli.

S-a observat ca 90% din cele 1014 celule ale corpului uman sunt microorganisme si o mare parte dintre ele se gasesc in intestinul gros. Un numar de 1011/g microorganisme se gasesc in fecale. In conditii normale, in intestinul gros se gaesec cateva sute de specii de bacterii. Majoritatea microorganismelor sunt anaerobe; totusi, unele au o toleranta fata de oxigen care variaza de la bacteriile metanogene de exemplu, strict anaerobe, la bacteroide si bifidobacterii relativ tolerate. Bacteriile anaerobe depasesc numarul speciilor aerobe (aproximativ 1.000). Multe studii au aratat ca microorganismele Gram negative apartinand grupului Bacteroides reprezinta bacteriile predominante din colon (aproximativ 30% din totalul bacteriilor anaerobe). Alte grupuri contin microorganisme Gram pozitive. Predominante in acest grup sunt bifidobacteriile (aproximativ 25% din flora intestinala) ca Bifidus longum, Bifidus adolescentis, care sunt predominante la adulti.

Probioticele stimuleaza activitatea macrofagilor care realizeaza un mecanism important de aparare nespecific. Probioticele pot influenta imunitatea nespecifica. Aceasta cuprinde doua sisteme: un sistem care actioneaza prin anticorpii secretati de limfocitele B (imunitate umorala) si un alt sistem care actioneaza prin intermediul direct al limfocitelor T (imunitate cu mediere celulara). Cele doua sisteme comunica intre ele prin intermediul substantelor chimice denumite interleukine. Cresterea raspunsului imunitar specific se traduce printr-o activare a limfocitelor T si B, ceea ce provoaca o crestere a nivelului de interleukine si anticorpi circulanti (imunoglobulinele M si imunoglobulinele G).

Pe langa functia de depozit, la nivelul intestinului gros au loc si procese de absorbtie (in special a apei si a unor mici cantitati de principii nutritive). Desi mucoasa intestinului gros nu produce enzime, procesul de digestie continua si aici. La aceasta contribuie, pe de o parte, enzimele provenite din intestinul subtire, iar pe de alta parte, flora intestinala de fermentatie si de putrefactie.

Procesele de fermentatie (prin flora bacteriana aeroba) asigura „digerarea“ celulozei, iar cele de putrefactie (prin flora anaeroba) realizeaza degradarea proteinelor nedigerate.

Sub actiunea florei aerobe are loc, la nivelul intestinului gros, sinteza unor vitamine din complexul B si a vitaminei K.

Colonul nu este adaptat la un proces important de digestie sau la o activitate de absorbtie. Chiar si in aceste conditii, sub actiunea enzimelor bacteriene, continua atat degradarea unor reziduuri, a unor glucide neabsorbite in insuficiente pancreatice, cat si deconjugarea sarurilor iliace neabsorbite in intestinul subtire. Flora microbiana a colonului are si o proprietate de sinteza: permite absorbtia unor substante medicamentoase.

La nivelul colonului proximal se exercita absorbtia apei si a electrolitilor (Na, K, Cl etc.), aici are loc o intensa activitate de absorbtie hidrica si salinica cu scopul de a modifica progresiv consistenta continutului colic si de a-l transforma in materii fecale.