Ştiai că doar în anul 2001, mai mult de 3 milioane de tone de poluanţi chimici au fost eliberaţi în mediul înconjurător? De-a lungul vieţii, suntem expuşi la mii de compuşi chimici care ajung în organism prin intermediul hranei, al aerului pe care îl respirăm sau prin piele. Şi pentru a înrăutăţi problema, mulţi dintre noi au substituit alimentele sănătoase cu o dietă săracă în nutrienţi, necesari organismului în procesul de detoxifiere. Toţi aceşti factori contribuie la acumularea toxinelor în organism.
De unde provin toxinele?
Toxinele pot proveni din poluanţi chimici, metale grele, pesticide, medicamente, alcool, fumatul pasiv sau activ şi aditivi alimentari. În plus, toxinele se formează şi în urma proceselor metabolice normale şi a creşterii numărului bacteriilor nesănătoase la nivel intestinal.
Cum îţi afectează toxinele sănătatea
Următoarele simptome şi afecţiuni au fost asociate expunerii la toxine şi intoxicării organismului:
– Migrenele şi durerile de cap
– Fibromialgia (durere difuză şi sensibilitate în muşchi şi ţesutul moale (tendoane, ligamente), puncte sensibile localizate şi tulburări de somn, stări de slăbiciune)
– Dureri ale articulaţiilor
– Sensibilitate la chimicale
– Oboseală cronică
Cum poţi reduce riscul expunerii la substanţe toxice
În cele ce urmează, câteva sugestii practice care să te ajute să scazi nivelul expunerii la toxine.
Pentru a reduce nivelul de toxine din dietă:
– Evită alimentele grase şi care conţin aditivi sau conservanţi
– Consumă fructe, legume şi cereale organice
– Bea suficiente lichide
Pentru a reduce expunerea la toxinele din mediu:
– Foloseşte un sistem de purificare a aerului
– Foloseşte îmbrăcăminte şi aparatură de protecţie când manevrezi materiale toxice
– Înlocuieşte frecvent filtrele aparatelor de aer condiţionat
Organismul poate elimina toxinele
Termenul detoxifiere se referă la capacitatea organismului de a metaboliza şi elimina toxinele. Ilustraţia alăturată subliniază paşii din procesul natural de detoxifiere a organismului şi ne ajută să înţelegem cum putem întări şi sprijini acest mecanism.
Detoxifierea toxinelor acumulate în organism se face în 3 Etape
Doar substanţele uşor dizolvabile în apă (sau solubile în apă) pot fi excretate din organism. În mod obişnuit însă, compuşii toxici se acumulează în moleculele de grăsime şi de aceea nu sunt uşor de dizolvat în apă. Prin detoxifiere, aceste toxine solubile în grăsime sunt transformate în molecule nedăunătoare, solubile în apă, care pot fi eliminate din organism.
Sistemul de detoxifiere a organismului cuprinde 3 Faze:
Funcţia ficatului Faza I
• Toxinele liposolubile sunt transformate în compuşi intermediari cu un grad crescut de reactivitate, dar care se leagă mai uşor cu moleculele non-toxice, solubile în apă din Faza II.
Funcţia ficatului Faza II
• Combinarea substanţelor intermediare cu moleculele hidrosoluble fac întregul compus inofensiv şi gata să fie eliminat din organism.
• În lipsa substanţelor necesare procesului de detoxifiere din Faza II, substanţele intermediare reactive pot ataca ţesuturile sănătoase şi le pot dăuna.
Excreţia
• Toxinele neutralizate, transformate acum în substanţe hidrosolubile, sunt eliminate din organism prin urină (rinichi) şi prin bilă ori fecale (intestine).
Postul prelungit poate face mai mult rău decât bine
Deoarece procesul de detoxifiere consumă o cantitate mare de energie, postul cu apă sau sucuri s-a arătat ineficient şi chiar periculos. De fapt, postul prelungit poate slăbi muşchii şi celelalte organe, eliminând nutrienţii esenţiali necesari detoxifierii în locul toxinelor.
Nutrienţii necesari detoxifierii
Studiile au arătat că procesul de detoxifiere este dependent într-o foarte mare măsură de nutrienţi, din moment ce paşii cheie sunt susţinuţi de vitamine, minerale şi alte componente alimentare majore. Printre nutrienţii care susţin şi îmbunătăţesc funcţia de detoxifiere a organismului se numără:
• Zincul, acidul pantotenic, probioticele
• Vitaminele A, B3, B6, B12, C, E, betacarotenul, acidul folic
• Aminoacizii L-cisteină, L-glutamină şi taurina
• N-acetilcisteină, sulfat de sodiu şi L-glutation
• Catechinele din ceaiul verde
• Proteinele şi carbohidraţii cu un potenţial alergenic redus
Fără o detoxifiere optimă, organismul nu poate elimina eficient toxinele dăunătoare. Rinichii joacă un rol major în faza finală a detoxifierii deoarece excretă compuşii toxici în urină. Un pH alcalin este foarte important pentru buna funcţionare a rinichilor. De aceea, o dietă cu potenţial alergenic redus pentru păstrarea unui nivel al pH-ului bazic poate fi de ajutor în procesul de detoxifiere.
6 comentarii. Leave new
Stiam ca postul poate ajuta organismul sa se curete de toxine si sa elibereze mintea de orice ganduri rele. Acum inteleg ca o alimentatie sanatoase este cel mai bun factor de curatire al organismului si de creare a buneidispozitii!
am mai luat colon help si a avut efect .
Sunt fumator si ocazional (la petreceri) consum alcool. Pentru a elimina nicotina si alcoolul din organism pot sa folosesc Colonhelp Detox Forte? Cat timp si ce simt la inceput? MI se face rau sau este un produs bland?
Puteti folosi ColonHelp intr-o cura de detoxifiere. ColonHelp ajuta ficatul sa metabolizeze mai eficient toxinele provenite din fumul de tigara sau din alcool. Totusi, cel mai bun demers pentru sanatatea dumneavoastra este renuntatul la fumat. In privinta alcoolului, acesta trebuie consumat cu masura.
Ma gandesc de mult timp ca toxinele acumulate ar putea fi o cauza a migrenelor mele, dar nu am avut curajul pana acum sa incep o cura de detoxifiere, insa observa ca acesta problema este din ce in ce mai frecventa si mai studiata, ceea ce insemna ca nu este o inventie.
Eu credeam ca organismul nu are nevoie de detoxidiere pentru ca reuseste singur sa scoata toxinele din organism, dar asta nu este adevarat. Daca ar fi adevarat, ColonHelp nu si-ar fi facut efectul, vizibil, dar dupa o cura de trei luni pot sa spun ca am scapat de constipatie.