„Ne retragem cu toții din fața kilogramelor“ – este angajamentul pe care și l-au luat membrii familiei Năstase în momentul în care s-au înscris la emisiunea „Ajutor! Vreau să slăbesc!“, de la Prima TV. Familia Năstase a fost o provocare pentru specialiștii emisiunii. „Este cel mai greu caz. Îmi este puțin teamă. Oamenii ăștia vor avea derapaje și tentații“, spunea consultantul în nutriție Cornelia Marin la începutul emisiunii.
Iuliu Năstase nu vrea ca băieții să îi calce pe urme
Cu un optimism debordant și un tonus extraordinar, familia Năstase a intrat în lupta cu kilogramele. Începutul? Unul care ar speria pe oricine: Iuliu Năstase – 54 de ani și 170 kilograme, Dana Năstase – 41 de ani și 117 kilograme, Dănuț Năstase – 15 ani și 127 kilograme, Alexis Năstase – 6 ani și 40 kilograme. Pentru că e mai ușor să te motivezi atunci când ești alături de cei dragi, cei patru membri ai familiei Năstase au pus un pariu care le poate schimba viața – pariul cu kilogramele care le pun în pericol sănătatea. „Am trăit cu asta. Nu sunt grasă de ieri de azi. La prima sarcină am luat aproape 60 de kilograme“, spune mama. „Mă simt ca un balon. Cu liftul coborâm pe rând ca să nu se strice. Nu vreau ca băieții mei să îmi calce pe urme“, continuă tatăl.
Întâlnirea cu specialistul emisiunii Cornelia Marin i-a găsit pe cei patru puțin speriați, dar cu o dorință foarte mare de a învăța să mănânce sănătos. Așteptările lor? Le exprimă șugubăț tot capul familiei, Iuliu Năstase: „Mă aștept să mănânc cu pipeta, dar să slăbesc“. Cornelia îi încurajează și le explică programul de echilibrare a greutății: „Nu sunt adepta înfometării. Nu veți suferi de foame. Nu vom număra calorii. Vreau un program fără stres. Vă spun cum să gătiți, ce să cumpărați…“.
O familie cu greutate, dar cu planuri curajoase
Cu ajutorul Corneliei Marin și al antrenorului Stelian Tufaru, membrii familiei Năstase se reinventează. Învață să facă alegerile corecte în materie de alimente, învață să combine corect alimentele și redescoperă plăcerea de a face mișcare pentru sănătate.
Noul stil de viață presupune și o cură de detoxifiere. Fibrele ColonHelp fac parte din meniul lor zilnic. Mama, tata și fiul cel mare au prins obiceiul de a consuma fibrele ColonHelp înainte de micul dejun și sunt foarte disciplinați. De departe însă, cel mai disciplinat dintre toți este mezinul Alexis, care le dă în unele momente părinților impulsul de a merge mai departe.
Alexis, 6 ani: Doar cine nu vrea nu poate
În lupta cu kilogramele, chiar și cei mai mici pași sunt mari victorii și motive de a sărbători: mama începe să îmbrace haine pe care nu le-a mai îmbrăcat de câțiva ani, tatăl strânge cureaua de la pantaloni, fiul cel mare își recapătă încrederea în sine.
„Am ajuns să am iar dorință de viață. Credeți-mă că se poate“, spune fericit Iuliu Năstase.
O victorie prețioasă: 73 de kilograme mai puțin după două luni
După două luni de program, familia Năstase se poate lăuda cu un total de 73 de kilograme slăbite și cu un stil de viață schimbat cu totul. Ambiția cu care au trecut peste toate obstacolele, disciplina și tonusul au determinat-o pe Cornelia Marin să exclame cu lacrimi în ochi: „Sunt mândră de realizarea voastră“.
ColonHelp, alături de familia Năstase
Din programul de echilibrare a greutății nu a lipsit ColonHelp. „Sufăr de mulți ani de diabet, hipertensiune, iar de când am iețit la pensie, kilogramele au început să se adune tot mai mult. Medicul mi-a tot atras atenția să iau măsuri, că și diabetul, și hipertensiunea sunt favorizate de kilogramele în plus. Cu ajutorul ColonHelp mi s-a reglat și glicemia. La fel colesterolul. Soția este și mai bucuroasă că a scăpat de migrene după o cură de detoxifiere cu ColonHelp“, afirmă Iuliu Năstase. „Mă durea capul aproape în fiecare seară, nici nu mai știu ce n-am încercat împotriva durerilor de cap. După cura de detoxifiere cu ColonHelp am uitat de migrenele care mă chinuiau, dorm mai bine, iar în timpul zilei parcă am mai multă energie“, povestește încântată Dana Năstase.
Familia Năstase este un exemplu clar că se poate! Nutriția sănătoasă, sportul și ColonHelp sunt partea cea mai importantă din filmul care le-a schimbat viața. Prima victorie a fost repurtată. Le ținem pumnii în continuare celor patru membri ai familiei Năstase și suntem siguri că își vor păstra optimismul, tonusul, stilul de viață sănătos și vor avea cât mai multe victorii în lupta cu kilogramele!
4 comentarii. Leave new
Nu ca ar face parte din subiect, dar am un deja-veu:
L-am mai vazut pe baiatul familiei Nastase!
Am vazut emisiunea. Va felicit! Sunteti admirabili! Succes in continuare in aceasta provocare!
Felicitari pentru mobilizarea intregii familii in aceasta aventura! Felicitari mamei, care a avut importanta sarcina de a schimba obiceiurile culinare ale intregii familii, felicitari tatalui pentru curajul, puterea si consecventa cu care a urmat dieta, felicitari fiului cel mare pentru consecventa și aportul de energie pozitiva pe care l-a adus familiei si mai ales felicitari micutului Alexis pentru perseverenta si taria cu care a sustinut intreaga familie! Sunteti minunati! Fiti binecuvantati!
M-a impresionat povestea acestei familii, insa vointa lor este uimitoare. Baiatul cel mic are multa vointa spre deosebire de alti copii de varsta lui si este foarte carismatic, mobilizeaza intreaga familie. Mult succes si mai departe in urmarea noului stil de viata!